Ordine de protecție în urma agresiunilor fizice și/sau verbale

La data de 20 august a.c., în jurul orelor 16:40, polițiștii medieșeni au fost sesizați de către un tânăr cu privire la faptul că mama sa a fost agresată atât fizic cât și verbal de către fostul soț.

Polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică Mediaș s-au deplasat cu celeritate la fața locului, stabilind în urma verificărilor efectuate faptul că, în timpul vizitei efectuate de către bărbat pentru a se întâlni cu copilul lor minor, victima, o femeie în vârstă de 40 de ani, a fost agresată atât fizic cât și verbal de către acesta.

În urma discuțiilor purtate atât cu victima, cât și cu apelantul (fiul acesteia, în vârstă de 21 de ani), dar și a aplicării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au constatat existența unui risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea victimei să fie pusă în pericol, astfel încât polițiștii au emis pe numele bărbatului (în vârstă de 46 de ani, domiciliat în municipiul Mediaș) ordin de protecție provizoriu.

În aceeași zi, în jurul orei 16:20, un bărbat din Cisnădie a sesizat, prin SNUAU 112, faptul că este agresat de către concubina sa, o femeie în vârstă de 21 de ani.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cisnădie s-au deplasat cu celeritate la fața locului, stabilind în urma verificărilor efectuate și aplicării formularului de evaluare a riscului existența unui risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea victimei să fie pusă în pericol, astfel încât polițiștii au emis pe numele femeii ordin de protecție provizoriu.

Ambele cazuri de violență domestică sunt atent monitorizate de către polițiști.