Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, la Festivalul Internațional de Teatru pentru Tineret de la Sharm el-Sheikh

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu participă, în perioada 1-5 noiembrie 2026, la cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Tineret de la Sharm el-Sheikh (SITFY), în Egipt, la care România este țară invitată de onoare. Desfășurat sub coordonarea artistică a lui Constantin Chiriac, programul românesc cuprinde spectacole, concerte, un masterclass, ateliere și…

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ

COD GALBEN Interval de valabilitate: 31 octombrie, ora 05 – 01 noiembrie, ora 10 Fenomene și zone vizate: ploi însemnate cantitativ în zona deluroasă și montană a județelor Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova; predominant ninsori și strat de zăpadă în Carpații Meridionali, la altitudini în general de peste 1500 m. În intervalul menționat, în…

De ce este mai bună varianta devierii circulației pe DN1, față de circulația pe ambele sensuri pe o cale, pe A10!

Dacă traficul rămâne pe autostradă în timpul lucrărilor de consolidare, pe lângă riscul ca ambele căi să cedeze, apar o serie de probleme logistice și operaționale clare și foarte probabile: * Efectul de „pâlnie” și ambuteiaje massive – Reducerea bruscă a vitezei de la 130 km/h la 30 km/h pe o distanță atât de lungă…

𝐈𝐧𝐭𝐞𝐫𝐞𝐬𝐮𝐥 𝐩𝐚𝐜𝐢𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐢̂𝐧𝐭𝐨𝐭𝐝𝐞𝐚𝐮𝐧𝐚 𝐩𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐮𝐥 𝐥𝐨𝐜

De Ziua Mondială a Accidentului Vascular Cerebral (AVC), rememorăm pașii prin care județul Sibiu a ajuns să aibă unul dintre puținele centre medicale din România în care această afecțiune poate fi tratată inclusiv prin proceduri de neuroradiologie intervențională. Pentru a ajunge aici, am investit în reabilitarea Clinicii de Neurologie și a Secției de Radiologie și…

3,20% rata şomajului înregistrat în evidenţele ANOFM în luna septembrie 2026

La sfârşitul lunii septembrie 2026, rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 3,20%, cu 0,06 puncte procentuale mai mică decât în luna anterioară. Numărul total de şomeri la finele lunii septembrie 2026 a fost de 256.480 de persoane. Din totalul şomerilor înregistraţi, 61.566 au fost şomeri indemnizaţi şi 194.914 neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi…

Prima rectificare bugetară pe anul 2026: fonduri pentru sănătate, drepturi salariale, bugete locale și investiții, cu menținerea țintei de deficit de 6,2% din PIB

Ministerul Finanțelor a publicat în transparență decizională proiectul de Ordonanță de urgență privind prima rectificare a bugetului de stat pe anul 2026. Proiectul asigură fondurile necesare pentru serviciile medicale și medicamente, pentru drepturile salariale și pentru cheltuielile sociale, prin redistribuirea resurselor în funcție de execuția bugetară pe primele nouă luni și de necesarul estimat până…

Accident la Brezoi

Pompierii militari vâlceni au fost solicitați să intervină, cu puțin timp în urmă, pentru gestionarea unei situații de urgență generate de producerea unui accident rutier în localitatea Brezoi, în care au fost implicate două autocamioane și un autoturism. La locul evenimentului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă, două autospeciale de…

“Soarele din farfurie” la Carrousel du Louvre: Muzeul ASTRA, prezent la Salonul Internațional al Patrimoniului Cultural de la Paris

Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, participă și în acest an la Salonul Internațional al Patrimoniului Cultural (Salon International du Patrimoine Culturel), aflat la cea de-a 31-a ediție. Evenimentul este găzduit de Carrousel du Louvre din Paris, în perioada 29 octombrie – 1 noiembrie 2026. Tema ediției, „Patrimoine…

Doi morți într-un accident pe DN7

Polițiștii rutieri au intervenit în cursul nopții la un accident rutier produs pe DN 7, la km 240 + 900 m, în apropierea localității Lazaret. Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un autoturism pe DN 7, având direcția de deplasare Sibiu – Rm. Vâlcea,…