Anunț important pentru operatorii economici: Procedura de înregistrare conform OUG 92/2021 și OM 739/2017

Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP), prin Direcția Economie Circulară și Managementul Deșeurilor – Serviciul Deșeuri și Economie Circulară, gestionează la nivel național procedura de înregistrare a operatorilor economici care nu se supun autorizării de mediu. În perioada 1 ianuarie – 12 februarie 2026 au fost depuse aproximativ 370 de documentații, iar pe…

Corul Madrigal anunță Turneul de Paște „Săptămâna Patimilor” 2026

În perioada 26 martie – 9 aprilie 2026, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” susține Turneul de Paște „Săptămâna Patimilor”, cu evenimente în 5 orașe din România. Spectacolul Extraordinar „Săptămâna Patimilor”, dirijat de Anna Ungureanu, va fi prezentat la Timișoara, Oradea, Cluj-Napoca, Sibiu și București. Detalii și bilete sunt disponibile online, pe bilete.madrigal.ro…

Mesajul Ministrului Justiției, domnul Radu Marinescu, transmis de Secretarul general al Ministerului Justiției, domnul Ion-Claudiu Teodorescu, în cadrul prezentării bilanțului de activitate pentru anul 2025 al Tribunalului Alba

Astăzi, 12 februarie a.c., a avut loc prezentarea bilanțului de activitate pentru anul 2025 al Tribunalului Alba. La eveniment a fost prezent Secretarul general al Ministerului Justiției, domnul Ion-Claudiu Teodorescu, care a transmis unui amplu auditoriu format din membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, reprezentanți ai Curții de Apel Alba Iulia și ai conducerii Tribunalului…

Un camion plin cu parfumuri contrafăcute, în valoare de aproximativ 13 milioane de lei, depistat de polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Giurgiu, la Calafat

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Calafat au descoperit, în urma efectuării unui control asupra unui ansamblu rutier înmatriculat în Bulgaria, 32.220 de flacoane de parfum inscripționate cu numele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute, estimate la o valoare de aproximativ 12.888.000 de…

Raluca Turcan – Dreptul pacienților la a doua opinie nu va mai fi un privilegiu doar pentru cei care își permit să plătească la un spital privat.

Am votat cu toată încrederea legea inițiată de colegii liberali Nicoleta Pauliuc, Ovidiu Cimpean și Geanina Pistru, prin care acest drept devine gratuit pentru toți asigurații. Știu ce înseamnă teama care apare atunci când cineva primește un diagnostic grav. Neîncrederea și dorința de a verifica informația medicală sunt reacții firești. Nimeni nu trebuie să poarte…

Radu Miruță – Industria națională de apărare a României trebuie să fie parte din lanțurile internaționale de producție

Am pornit un demers clar: prin instrumente europene precum SAFE, România a pus bani pentru a dezmorți câteva fabrici de armament din țară. Asta înseamnă să aducem alături de capacitățile noastre locale companii de tehnologie, să producem împreună echipamente necesare Armatei Române și să reconstruim competențe industriale pe care nu ne permitem să le pierdem….

Minoră cu declaraţie notarială falsă, depistată la ieșirea din țară, de polițiștii de frontieră de la Aeroportul Otopeni

Polițiștii de frontieră din cadrul Aeroportului Internațional Henri Coandă București au depistat un bărbat care intenţiona să iasă din ţară, însoţit de o minoră pentru care a prezentat la control o declaraţie notarială falsă. În data de 10.02.2026, la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Henri Coandă București, s-au prezentat pentru a ieşi din țară,…

MADR – Se simplifică mecanismele de garantare și finanțare pentru fermieri

MADR simplifică mecanismele de garantare și finanțare pentru fermieri: Proceduri debirocratizate și acces facilitat la fonduri europene. În Ședința de Guvern din 12 februarie 2026 a fost arobată o Hotărâre pentru modificarea și completarea unor acte normative privind garantarea în domeniul agriculturii, dezvoltării rurale, pescuitului și acvaculturii. Hotărârea adoptată astăzi are ca obiectiv modernizarea și…