Am pornit un demers clar: prin instrumente europene precum SAFE, România a pus bani pentru a dezmorți câteva fabrici de armament din țară. Asta înseamnă să aducem alături de capacitățile noastre locale companii de tehnologie, să producem împreună echipamente necesare Armatei Române și să reconstruim competențe industriale pe care nu ne permitem să le pierdem.
Odată repornite și modernizate, aceste facilități pot face mai mult. Pot intra în lanțurile europene de producție, realizând subcomponente pentru proiecte majore pe care nu le putem dezvolta singuri. Așa creștem capacitatea de producție pe teritoriul României, localizăm mai multă valoare adăugată în țară și consolidăm autonomia noastră strategică.
Dar astfel de decizii nu se iau doar la București. Ele se discută și se stabilesc la nivel european. De aceea trebuie să fim acolo unde se decide – cu argumente, cu proiecte și cu seriozitate. Asta facem.
Am avut o discuție foarte bună cu Andrius Kubilius, comisarul european pentru Apărare și Spațiu, despre viitorul capacităților de apărare ale Europei și rolul pe care România trebuie să îl joace în acest efort comun.
Nu este vorba doar despre bani, ci despre voință, parteneriate solide și un plan clar de acțiune.
Am susținut, cu argumente concrete, de ce industria românească de apărare trebuie să aibă un loc bine definit în arhitectura europeană. Avem infrastructură, avem oameni bine pregătiți și avem potențial. Prin programe precum SAFE sau EDIP și prin integrarea reală în lanțurile industriale europene, putem transforma acest potențial în rezultate.
Europa își propune să își consolideze pregătirea până în 2030. Acest obiectiv nu poate fi atins fără o bază industrială echilibrată și competitivă în toate statele membre. România este pregătită să contribuie – prin dezvoltare locală, inovare și implicare activă – la o industrie de apărare europeană mai puternică.
Ne facem temele acasă și ne apărăm interesele la Bruxelles. Pentru o industrie românească de apărare puternică, integrată și relevantă la nivel european.
