Noul Contract de Activitate al CFR S.A. pentru anii 2026-2030, aprobat de Guvern. Finanțare pe 5 ani, investiții clare și indicatori stricți de performanță

Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI) a propus spre aprobare Executivului proiectul de Hotărâre de Guvern privind Contractul de activitate și performanță al Companiei Naționale de Căi Ferate „CFR” S.A. pentru perioada 2026-2030. Dacă Strategia Feroviară trasează direcția pentru următorii cinci ani, noul Contract de Activitate reprezintă instrumentul concret prin care statul se asigură că aceste…

Video – Incendiu la Richiș

Azi-dimineață în jurul orei 05:30 pompierii Detașamentului Mediaș au intervenit de urgență în localitatea Richiş pentru stingerea unui incendiu care se manifesta la o anexă gospodărească și la acoperișul casei. La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. La sosirea pompierilor incendiul se manifesta generalizat la anexa și la…

Video – DRDP CRAIOVA – Lucrările de pe DN 7A continuă într-un ritm susținut!

Pe sectorul cuprins între stațiunea Vidra și limita județelor Vâlcea și Hunedoara, lucrările de consolidare și reabilitare avansează, iar stadiul fizic al proiectului a ajuns la 35%. Peste 110 oameni sunt mobilizați permanent în șantier, alături de aproximativ 40 de utilaje și autobasculante. Lucrările sunt complexe și vizează: lărgirea și refacerea structurii rutiere; așternerea noilor…

Rețelele de apă și canalizare de pe strada Tomis vor fi extinse

Miercuri, 26 august, Primăria Sibiu a semnat cu firma MGM Construcții Generale SRL contractul de lucrări pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare pe un tronson al străzii Tomis, din Cartierul Tineretului. Investiția în valoare de 927.000 lei, alocați de la bugetul local, presupune extinderea acestor utilități pe sectorul dintre pârâul Rossbach și str. Luxemburg…

Atenție pe DN 7

Având în vedere lucrările de construire care se desfășoară la *Autostrada Sibiu–Pitești, Secțiunea 2 Boița–Cornetu, începând cu ora 19:00, traficul rutier pe DN 7, pe sectorul cuprins între km 246+600 m și km 248+800 m, va fi deviat pe varianta de serviciu, măsura urmând a fi menținută până la data de 31.12.2026.*În urma verificărilor efectuate…

SANITAS respinge ultima variantă a Legii salarizării: problemele de fond au rămas nerezolvate

Federația SANITAS din România respinge ultima variantă a proiectului Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, propusă de Guvernul interimar. În ciuda modificărilor anunțate, problemele esențiale semnalate de Sanitas au rămas nerezolvate. Proiectul nu garantează sursele de finanțare pentru plata salariilor, menține plafonarea sporurilor la 20% și păstrează posibilitatea legală ca valoarea de referință…

Reținut pentru lovire sau alte violențe

La data de 25 august a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Urbană Sibiu au reținut un bărbat, în vârstă de 26 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe. În urma investigațiilor desfășurate, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 27 iulie a.c., în jurul orei 00:30,…

Tabără interactivă pentru voluntariat, creativitate și implicare comunitară, la Ocna Sibiului

În perioada vacanței Centrul de Tineret Rășinari organizează o diversitate de activități atractive pentru copii și tinerii din Rășinari dar și pentru tinerii din alte localitați din Mărginimea Sibiului și Sibiu care vor să participe, să cunoască Rășinarii și să interacționeze cu tinerii din această comună primitore și pastratoare de tradiții și istorie. Vocea Tinerilor!…

Peste 11,7 milioane de lei pentru prevenirea separării copiilor de familie și dezvoltarea unui nou Centru de zi

Orașul Avrig lansează proiectul „AVRIG = ACASĂ în Țara Făgărașului – Rețea Integrată pentru Prevenirea Separării Copilului de Familie”, o investiție de peste 11,7 milioane de lei destinată sprijinirii copiilor aflați în situații de vulnerabilitate și familiilor acestora. Proiectul este finanțat prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027, Prioritatea P5 – Reducerea disparităților dintre copiii…

Daniela Cîmpean: 9 femei sunt diagnosticate zilnic în România cu cancer de col uterin. 5 mor.

9 femei sunt diagnosticate zilnic în România cu cancer de col uterin, iar 5 își pierd viața în fiecare zi din cauza acestei boli. Daniela Cîmpean atrage atenția asupra importanței prevenției și a implicării administrațiilor locale în cadrul programului național CLARA, care oferă testare HPV gratuită, diagnostic și tratament femeilor din grupuri vulnerabile. Prevenția cancerului…