Diana Buzoianu: România a îndeplinit și depășit ținta PNRR privind insulele ecologice; 5091 astfel de echipamente au fost finalizate la nivel național 

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a îndeplinit ținta PNRR privind insulele ecologice digitalizate. La nivel național, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), au fost finalizate 5091 insule ecologice, față de ținta de 5000 stabilită. Bugetul total al investiției este de 72,75 milioane euro. Aceste insule ecologice sunt sisteme prin care se vor gestiona…

MADR deschide două noi linii de finanțare, cu un buget total de 113 milioane de euro

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, deschide, începând cu 1 septembrie 2026, sesiunile de depunere a proiectelor pentru intervențiile DR-14 – „Investiții în fermele de mici dimensiuni” și DR-18 – „Investiții în floricultură, plante medicinale și aromatice”, din cadrul Planului Strategic PAC 2023–2027. Bugetul total alocat celor două intervenții este…

Guvernul a aprobat un sprijin de până la 300 euro/ha pentru producătorii de cartof de consum

Guvernul a aprobat schema de ajutor de minimis pentru susținerea producției de cartof de consum în anul 2026. Bugetul alocat programului derulat de Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale este de 26,625 milioane de lei, iar sprijinul acordat beneficiarilor este de maxim 300 euro/ha, proporțional cu suprafața efectiv cultivată. „Față de sprijinul de 700–800 de euro…

Olimpiada „Meşteşuguri artistice tradiţionale”, faza națională, ediția a XXIX-a

Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, găzduieşte cea de a XXIX-a ediţie a fazei naţionale a Olimpiadei „Meşteşuguri artistice tradiţionale” în perioada 27 – 30 august 2026. Evenimentul este organizat de Muzeul ASTRA în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Sibiu. Ediţia din acest an reuneşte 217 de…

Informație de presă

În dimineața zilei de luni, 24 august, în jurul orei 6.00, sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat semnale intermitente, în spațiul aerian al Republicii Moldova, zona Cahul. Unul din semnale a apărut ulterior în zona Tg Bujor, județul Galați. Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, din Baza 86 Aeriană de la Borcea,…

Angajații ANAF și ai Autorității Vamale Române nu trebuie să plătească prețul unei salarizări netransparente și discriminatorii

Sindicatul Național Meridian își exprimă profunda nemulțumire și respinge noua formă a proiectului Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice, proiect care, în opinia noastră, afectează în mod direct veniturile și drepturile angajaților din ANAF și Autoritatea Vamală Română. Noua variantă a proiectului pornește de la o valoare de referință de 4.000 de lei, mai…

Energia între circ mediatic, factura care se pregătește și România uitată în întuneric

În ultima lună, energia a încetat să mai fie tratată ca un domeniu strategic și s-a transformat într-un spectacol mediatic. Spațiul public a fost invadat de „experți” apăruți peste noapte, fiecare cu propriul adevăr, propria conspirație și, adesea, propriul produs de vândut. Nu mai asistăm la o dezbatere publică. Asistăm la o operațiune de ocupare…

Servicii publice mai simple, mai rapide și mai aproape de cetățeni

Consiliul Judetean Sibiu pregătește un nou pas în digitalizarea administrației județene: un proiect de peste 2 milioane de lei, finanțat în proporție de 98% din fonduri europene, care va fi supus aprobării consilierilor județeni în ședința din 27 august.Prin proiectul „Județul Sibiu – un județ digitalizat în beneficiul cetățenilor” ne propunem să folosim tehnologia acolo…

ANPC: amenzi de peste 3,2 milioane de lei, în doar 5 zile

În perioada 17–21 august 2026, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat, la nivel național, acțiuni de control și supraveghere a pieței, vizând un spectru larg de domenii: de la controale în sectorul alimentar și al alimentației publice până la acțiuni de amploare la un centru logistic din București. Demersurile au urmărit identificarea neconformităților…