PERCHEZIȚII DOMICILIARE ÎN CADRUL OPERAȚIUNII JUPITER, ÎN JUDEȚUL SIBIU. ARMĂ NELETALĂ, DEȚINUTĂ FĂRĂ DREPT, DESCOPERITĂ DE POLIȚIȘTI

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 6 noiembrie, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Sibiu, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Agnita, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, în localitățile Merghindeal și Iacobeni, în cadrul unor dosare penale privind săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

În fapt, în perioada 2025–2026, un tânăr în vârstă de 22 de ani, din localitatea Merghindeal, ar fi deținut fără drept o armă de tir sportiv, cu aer comprimat, de calibrul 4,5 mm.

Totodată, acesta ar fi achiziționat, prin intermediul unei platforme online, proiectile (alice) specifice acestei categorii de arme, de calibre diferite.În urma activităților desfășurate, polițiștii au descoperit și ridicat o armă neletală de tir sportiv, cu aer comprimat, de calibrul 4,5 mm, deținută fără drept, aceasta fiind indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor.

Cercetările continuă sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Agnita.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.