PERCHEZIȚII DOMICILIARE ÎN CADRUL OPERAȚIUNII „JUPITER” ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND INFRACȚIUNI DIN DOMENIUL FISCAL

La data de 11 iunie a.c., în cadrul operațiunii „JUPITER”, desfășurată la nivel național, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare 19 mandate de percheziție domiciliară, dintre care 13 în județul Sibiu și 6 în județul Botoșani, într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.În cauză, cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea sau comercializarea ilegală de produse accizabile supuse marcării.Totodată, în cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate 8 percheziții asupra unor autovehicule și au fost puse în executare 4 mandate de aducere.În urma perchezițiilor, polițiștii au indisponibilizat 113.208 țigarete, în valoare de aproximativ 170.500 de lei.De asemenea, au fost ridicate, în vederea instituirii măsurilor asigurătorii, sume în valoare de 60.825 de lei și 1.000 de euro.În cauză, față de o femeie, în vârstă de 54 de ani, domiciliată în localitatea Rășinari, a fost dispusă măsura preventivă a reținerii, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, pentru documentarea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale care se impun.Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.