ProEtnica – cinci zile de spectacole, tradiții și dialog intercultural la Sighișoara

Festivalul Intercultural ProEtnica și-a deschis porțile la Sighișoara, ajungând la cea de-a XXI-a ediție. Timp de cinci zile, între 27 și 31 august 2025, Cetatea medievală devine gazda unei manifestări unice în România, desfășurate sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și în cadrul celebrării a 145 de ani de relații diplomatice româno-germane. Astfel, vor avea loc spectacole, concerte, expoziții, conferințe și întâlniri culturale care pun în lumină diversitatea celor 20 de minorități naționale din România, alături de comunitatea aromână și de români.

La deschiderea oficială a participat, din partea Ministerului Culturii, doamna Irina Cajal, subsecretar de stat, care a transmis mesajul ministrului culturii, András Demeter.

„Prin acest eveniment, ajungem să ne cunoaștem mai bine, să ne identificăm grupului din care facem parte, dar, în același timp, să ne dăm seama că suntem parte a unui mare întreg și că avem contribuția noastră la marele mozaic cultural al României. … Să învățăm să ne păstrăm specificul, dar să nu ne izolăm într-un turn de fildeș care ne va condamna la uitare. Să pășim cu încredere în lume afirmând cine suntem, cu bucuria curiozității de a descoperi unicitatea în cel de lângă noi” a afirmat Ministrul Culturii.

Ediția din acest an aduce în fața publicului aproape o mie de artiști, momente artistice ale minorităților naționale, dar și recitaluri ale unor personalități și formații îndrăgite: Maia Morgenstern, Ionuț Galani, formațiile RIFF și Sarmalele Reci. Intrarea la toate evenimentele este liberă.

Agenda evenimentului include, de asemenea, conferințe, expoziții, lansări de carte, spectacole de teatru și proiecții de film, transformând ProEtnica într-o adevărată agora a dialogului intercultural.

Programul complet al Festivalului ProEtnica poate fi consultat aici: http://shortslinks.com/Db1w0jcJ

Evenimentul este organizat de Asociația Centrul Educațional Interetnic pentru Tineret Sighișoara (ibz) și este sprijinit de Ministerul Culturii și Departamentul pentru Relații Interetnice al Guvernului României

sursa Facebook