La cererea ei de înscriere la Academia Regală Tehnică din Berlin, în 1909, decanul s-a lăsat convins cu greu, invocând ca argument „chemarea esențială a femeii”, cei trei K – Kinder, Küche, Kirche (copiii, bucătăria, biserica). Într-o epocă în care femeile erau privite ca nepotrivite pentru știință și tehnologie, Elisa Leonida Zamfirescu a avut curajul să demonstreze contrariul.
În 1912, a absolvit Academia Regală Tehnică din Berlin și a devenit una dintre primele femei inginer din lume. Întoarsă în România, și-a dedicat întreaga carieră cercetării științifice, lucrând la Institutul Geologic al României, unde a contribuit la studiul resurselor minerale și la dezvoltarea cercetării tehnice din țara noastră.
În Primul Război Mondial, a mers pe front, unde a desfășurat o intensă activitate în cadrul organizației Crucea Rosie. I s-a încredințat chiar conducerea unor spitale de campanie în apropiere de Mărășești, iar pentru activitatea sanitară a fost decorată cu ordine și medalii românești și străine.
Prin evocarea Elisei Leonida Zamfirescu continuăm seria dedicată Lunii Femeilor – femei care au schimbat România prin inteligență, curaj și contribuția lor la progresul societății.
Vă invit să ne scrieți în comentarii numele femeilor din comunitatea voastră pe care le admirați și pe care le propuneți pentru a fi promovate.

