Și-a omorât fratele

Procuror șef secție judiciară Simion Dan Octavian, în calitate de purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
La data de 23.10.2025 Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat aflat în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de omor, raportat la violenţă în familie, cu aplicarea circumstanței agravante a săvârşirii infracţiunii profitând de starea vădită de vulnerabilitate a victimei.

Din cercetările efectuate s-au reținut următoarele:
În data de 03.10.2025, în timp ce se aflau la domiciliul comun, autorul, o persoană în vârstă de 45 de ani, profitând de imposibilitatea de apărare a fratelui său, în vârstă de 52 de ani, care suferea o criză de epilepsie si se afla în convulsii, l-a sugrumat cu mâinile în zona gâtului, blocându-i cu mâna și căile orale, cauzându-i leziuni traumatice ce au avut un rol determinant în survenirea decesului.
Victima a suferit și alte leziuni în zona capului și membrelor, produse prin lovire cu corpuri dure, compresiune și zgâriere. S-a reținut că autorul era deseori violent fizic atât cu victima, cât și cu celălalt frate al său, cei trei locuind împreună, iar fapta a fost săvârșită pe fondul nervilor, victima având în ziua decesului trei crize convulsive.
Autorul a anunțat fapta la 112, negând inițial săvârșirea acesteia, dar recunoscând-o pe parcursul cercetărilor.

Prin ordonanţa procurorului din data de 04.10.2025 s-a dispus reţinerea autorului pentru 24 de ore. În data de 05.10.2025 a fost înaintată Tribunalului Sibiu propunerea de arestare preventivă a autorului, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu dispunând arestarea acestuia pe o durată de 30 de zile.

Pe parcursul cercetărilor, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu – Serviciul de Investigații Criminale.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale şi arestarea preventivă sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, activităţi care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.