DSAL – sprijin real pentru consumatori.Știați că în România există o structură care oferă soluții amiabile, rapide și echilibrate între consumatori și operatorii economici, chiar și atunci când legea nu oferă un răspuns clar? Direcția de Soluționare Alternativă a Litigiilor (DSAL) din cadrul ANPC este un pilon esențial în protecția drepturilor consumatorilor, oferind sprijin concret, inclusiv în situații sensibile. Recent, DSAL a intervenit în cazul unui refugiat care nu-și mai putea folosi telefonul mobil – singura legătură cu familia. A fost găsită o soluție rapidă, amiabilă, fără procese, fără birocrație.Spre deosebire de alte state europene, România are doar 2 entități de tip SAL, în timp ce: • Franța are 82 • Italia – 53 • Spania – 37 • Bulgaria – 17 • Ungaria – 21 În acest context, DSAL este singura entitate din România cu competențe extinse, acoperind domenii precum: transporturi, jocuri de noroc, protecția datelor, litigiile bancare și multe altele. Conform unei decizii recente a Înaltei Curți de Casație și Justiție, competențele sale sunt recunoscute și consolidate.‼️ Orice reorganizare sau blocaj administrativ în activitatea DSAL poate avea consecințe grave: • afectează protecția consumatorilor • încalcă angajamentele europene • pune în pericol procesul de aderare la OCDE Existența și consolidarea DSAL este o necesitate pentru România europeană, o dovadă a respectului față de cetățeni și a alinierii la standardele internaționale. Pentru mai multe informații: www.anpc.ro contact@anpc.ro
sursa ANPC Facebook
